tumblr_ncyad1pEYM1ri483do1_500

Vorbim rar, fără noimă uneori, dar când o facem parcă ne cunoaștem de o viață..ne înțelegem perfect; de fapt perfect e un cuvânt la limita de jos a felului în care ne înțelegem noi.

Aseară o dădeam dintr-una-n alta, ca de obicei..mă mai lăsai să vorbesc singur, mai reveneai..am un deja-vu și nu știu dacă îmi place sau nu…ultima oară a ieșit cam prost.

În timp ce tu te-ai dus să faci un duș, eu mi-am aprins o țigară în bucătărie..gândurile zburau departe, la fel ca ale tale. Când ți-am spus ce am făcut m-ai înjurat pentru faptul că nu am împărțit cu tine bucata aia fumegătoare de cancer.

Dar ce nu știi e că dacă erai aici, te așteptam la ieșirea din duș cu un prosop alb, moale..savuram țigara împreună după care ne savuram unul pe altul; știi că mă obsedează parul tău creț…mai ales când e ud și pot observa cum fiecare strop rece de apă se prelinge ca pe un tobogan, încet, pe pielea mea. În momentele acelea, probabil picăturile de apă ar fi sfârâit dar tot nu ar fi reușit să potolească focul dintre noi; poate doar să șteargă puțin din sângele de pe spatele meu…știu că te-aș face să mă strângi, să mă zgârii, să mă muști..așa îmi place de tine.

Iar la final, țigara de după aș împărți-o tot cu tine. Știu că faci asta doar ca să pari mai puternică, dar îmi place să te vad când expiri fumul al cărui gust oricum nu-ți place.

Dar nu ai fost aici..și am adormit cu gândul la tine; erai îmbrăcată într-o pereche de boxeri albaștri și un tricou negru; stăteai cu spatele la mine, iar mânea mea dreaptă îți ținea sânul stâng în palmă. Am adormit cu nasul în părul tău creț.

Nu-mi amintesc..dar noi când ne-am cunoscut, am fumat vreo țigară? Pentru că oricum nu ar ține mult minunea și ar trebui să fumăm țigara de final..de mai multe ori cred.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Advertisements