11146313_799664803447795_3546024443413974919_n

Așa se spune, dar nimic nu trece fără să lase urme..și într-un fel așa este. Dar depinde ce fel de urme sunt lăsate în urmă.

De exemplu, ieri, din întâmplare, am găsit o agendă în sertarul unui dulap..vreau să precizez că m-am reîntors acasă, în Cluj, după aproape 3 ani; deci habar nu mai aveam de acea agendă, și nici până acum nu mi-am putut aminti când am scris poezia ce am găsit-o la finalul ei. Am eu niște vagi bănuieli, dar, cu părere de rău, îmi cer scuze față de fosta căreia la acea vreme îi erau dedicate rândurile; îmi cer scuze pentru faptul că nu mai știu exact despre care e vorba.

Precizez din start că nu e o capodoperă în ale poeziei, dar pur și simplu simt nevoia să o postez pentru a dovedi că totul trece! Mai bine decât am crede uneori :

A trecut un an iubito, și-o să treacă încă unul

Te distrezi ca o regină și eu sufăr ca nebunul

Mă distrugi prin tot ce faci, și să mor de nu ești bună

Parcă de-asta te-ai născut, nu privești deloc în urmă.

1,2,3, număram anii și-mi doream să fie veșnic

Sentimentul de iubire ardea-n mine ca un sfeșnic

În biserica de unde noi ieșeam legați pe viață,

Dar e totul doar un vis..mă trezesc, e dimineață.

Tragi un film doar despre tine, tu ai rolul principal,

Ca-n ’86 la Sevilla, parcă ai fi Duckhadam

Eu n-am apucat s-arăt tot ce pot și tot ce simt

Precum Cătălin Hâldan, pentru mine nu e timp.

Da, când o citesc pare puerilă, recunosc..cred că e scrisă în anii studenției.

În fine, ideea e una simplă și mă repet..toate trec! Mai repede și mai ușor decât vă imaginați.

Pace!

Advertisements