scrisoare

Nu de foarte mult timp, prin preajma unui anturaj foarte prost, mi-a fost dat să cunosc o fată..probabil cel mai bun lucru ce putea rămâne din acel grup bolnav.  O fată căreia nu îi voi da numele, i-am promis, dar care ascundea ceva sub zâmbetul ei..ca să aflu că şi-a pierdut soţul într-un accident despre care auzisem la vremea lui. Am fost şocat, pe moment nu am ştiut cum să reacţionez şi în general nu ştiam cum trebuie să mă comport..cu toate că ea era naturală şi parcă nu te lăsa să arăţi milă şi compasiune; şi prietenii ei ştiau asta.

Am mai schimbat de atunci câteva vorbe, iar azi am citit scrisoarea ei către fostul iubit..o scrisoare care mi-a pus un nod în gât şi care m-a făcut să-mi dau seama de importanţa persoanei de lângă tine..dar nu mai are rost să spun nimic, vă las să citiţi :

“Nu demult credeam că am întâlnit fericirea…Era pe strada mea, deghizată frumos într-un pui de înger care îşi găsise paradisul..pentru el totul era atât de simplu, atât de firesc…în povestea lui, îşi ştia pe de rost orice senzaţie, orice sentiment, iar în lumea lui fabuloasă de ciocolată şi de gusturi perfecte, îşi aflase cumva visul dintâi…
Te-am pierdut…abrupt, zgomotos, cumplit…mi te-ai frânt atât de absurd în fiecare cuvânt pe care nu am mai ştiut să ţi-l spun…încă mai simt în timpane cum urla tăcerea ta ascuţită şi încă mă mai doare ultimul tău gând…Aş fi vrut să ştiu să te opresc…însă îmi era atât de teamă şi atât de târziu…Îmi rătăcisem timpul şi vremea, iar îngerul meu plecase demult de lângă mine…departe…Te-ai scuturat a vis urat şi m-ai alungat…Din ochii mei, plângeau şoptit promisiunile spulberate şi pe buze, începuse să-mi moara un dor…De-aş fi putut să te opresc…însă nu mai ştiam să te caut printre gândurile senine, iar în privire îmi începuse deja furtuna…Te-am pierdut…ciudat, trist, absent…te-am pierdut…
Plouă acum!…timpul parcă s-a oprit, să-şi odihnească secundele, şi a adormit apoi obosit, pe o frântură de gând…Cuvintele mi-au ingheţat ciudat, într-o şoaptă târzie, iar pe obraji mi se joacă un dor de demult…În ganduri îmi aleargă puiul de înger, iar sufletul meu îl acoperă încet cu rugăciuni… În toată tăcerea asta dintre noi, îmi lăcrimeaza trist şi dureros sfârşitul lumii…privirea îmi zboară suspinând prin fereastră….
Prin gândul tău îmi pare că mă pierd a dor…pe obraz mi se opreşte lăcrimând un pic de infinit, iar pe buze îmi adoarme şoptit amintirea unui sărut…Aş vrea să fii aici, să te respir de drag, şi să-mi rămână pe buze gustul de tine…Aş vrea să fii aici, dar nu eşti…şi sufletul meu nu vrea să creadă ca te-am pierdut, că între noi nu mai e nimic…nici vuiet, nici linişte, nici soare, nici timp…Te-am pierdut…dar ai rămas minunea firească din sufletul meu, povestea mea frumoasă, barbatul blând şi cald, cu vise, cu şoapte…iubirea mea…îngerul meu drag şi dorul meu…”

Advertisements