523567_652002354820748_1348604468_nLa provocarea Anei Sipoş, voi face un articol pe tema asta. Sună foarte ciudat, ştiu, dar exprimându-mi în nenumărate rânduri mâhnirea la vederea prostiei din jur, nu vreau să creadă cineva că sunt perfect..nici nu mi-aş dori asta; am destule lacune din toate punctele de vedere.

Bine bine, una e să fii prost cu diplomă şi alta e să ai momente de prostie, sau să faci unele prostii din când, iar la amintirea lor să-ţi dai seama că ai greşit. Abia când realizezi acest lucru conştientizezi că ai reuşit să îmbunătăţeşti ceva la tine şi că ai evoluat în bine. Altfel, fără să recunoşti că ai fost prost într-o anumită situaţie, trăind cu impresia că tot ce faci e corect, nu evoluezi, nu ajungi nicăieri.

Ca să trecem la subiect, chiar nu cred că îmi pot vedea toate obiceiurile proaste, dar ştiu sigur că ador să îmi bat joc de oamenii proşti; desigur, în viziunea altora, asta mă face mai prost decât cei în cauză. Dar pur şi simplu nu mă pot abţine. Eu sunt adeptul unei vorbe : ” De omul prost nu trebuie să-ţi fie milă” . Bine, e drept, omul înţelept nu spune tot ce gândeşte, dar ce gândeşte spune. Se pare că la capitolul ăsta stau foarte prost, mai am foarte mult de lucrat.

Oricum, dacă trebuie să exemplific momente de prostie, aş putea face o listă interminabilă, dar voi enumera câteva :

Sunt atât de prost încât la admiterea în liceu, dorind neapărat să intru la cea mai bună clasă chiar şi printre ultimii, în loc să fiu trecut printre ultimii la catalog, conducerea liceului a decis că e mai bine să mă pună fruntaş la sat la clasa mai slabă..dar lucrurile nu au rămas aşa.

Sunt atât de prost încât în liceu, la testele de la chimie, profesoara ne dădea 3 puncte din oficiu şi eu luam mereu 4,5 . O singură dată am luat 7 şi logic, am fost acuzat că am copiat.

Sunt atât de prost încât am reuşit să fiu împotriva curentului şi să nu fumez până în clasa a 12a când m-am apucat la supărare; bine, în trecutul apropiat m-am lăsat pentru o perioadă semnificativă şi m-am apucat iar tot la supărare.

Sunt atât de prost încât la facultate am dat o restanţă de 5 ori; dar culmea e că mereu toţi cei pe care îi ajutam treceau examenul; bine, asta poate fi şi din cauză că m-am ţigănit cu profa, nu ştiu.

Sunt atât de prost în viziunea foştilor mei colegi încât nu mi-am dat examenul de licenţă în vară ci în Februarie, anul următor din cauza unor probleme..iar acum lucrez pe un post unde nu ştiu sincer câţi dintre cei 2000 care am terminat atunci reuşesc.

Sunt atât de prost încât cu o facultate terminată am lucrat ca si şofer pe taxi, să văd şi eu cum se fac banii; dar în viziunea copiilor din ziua de azi, te umileşti făcând aşa ceva.

Sunt atât de prost încât odată găsit job-ul ideal pot spune, cel puţin pentru mine, fiind cel mai tânăr om din companie pe postul meu, parcă nu conştientizez ce mi se întâmplă şi nu accept critici, sfaturi şi mai ales şuturi în fund..care la urma urmei înseamnă paşi înainte; sper să scap de orgoliile astea prosteşti şi vorba directorului meu care aşa cum e el mă încurajează, să scap de copilărismele care nu-şi mai au rostul la nivelul ăsta.

Sunt atât de prost încât am avut relaţii în care am fost iubit la nebunie şi nu am văzut, relaţii în care am iubit prosteşte şi m-am ars, dar cu toate astea continui încrezător de fiecare dată fară nici cea mai mică frică, chiar dacă undeva acolo în adâncul sufletului ştiu că urmează un moment zero; moment de care m-am săturat, nu-l mai vreau; dar nu mă învăţ minte, parcă e mai frumos aşa.

Şi lista ar putea continua, dar după aia conştientizez că sunt mult prea prost şi nu mai am de cine să-mi bat joc.